Referindu-ne la cultura materiala a populatiei carpato-danubiene din epoca bronzului si la bogatia ornamentala a ceramicii creata de aceasta între anii 1400 – 700 î.e.n., Vasile Pârvan avansa ipoteza ca e foarte posibil ca tesaturile si broderiile din acea vreme sa fi fost si mai bogate decat ceramica in motive decorative. Marele istoric, Vasile Parvan spunea: „intr-adevar figurinele de lut ars ne-au pastrat adevarate modele in miniatura ale vesmintelor de atunci si ale broderiilor lor”. Cea mai veche urma de broderie bizantina descoperita pe teritoriul Romaniei dateaza din secolul al XI-lea si reprezinta, probabil, un fragment de rucavita, decorat cu fir de aur pe suport de matase, intarit cu tort de in, provenind dintr-un mormant dobrogean de la Garvan-Dinogetia, care se pastreaza acum la Institutul de Arheologie din Bucuresti. brod-veche2Este cunoscut, de asemenea, faptul ca tot în secolul al XI-lea s-a introdus la noi razboiul de tesut orizontal, ceea ce a stimulat, intr-o mare masura, cusaturile autohtone cu alesaturi de straveche traditie. Vestigii directe nu ni s-au pastrat insa, nici din aceasta vreme, nici din veacurile imediat urmatoare. Se poate presupune totusi – pe baza unor valoroase broderii romanesti datand de la sfarsitul veacului al XIV-lea si inceputul celui de al XV-lea, care marcheaza evident o evolutie -ca mestesugul s-a practicat necontenit la noi, perfectionandu-se treptat sub inraurirea produselor si atelierelor bizantine, fie constantinopolitane, fie sarbe sau macedonene. Pentru vesmintele pretentioase, aulice si de cult, ca si pentru feluritele valuri liturgice sau obiecte laice destinate impodobirii interioarelor voievodale si boieresti, se importau, prin solii trimise ad-hoc sau prin intermediul negustorilor genovezi, din Orientul Apropiat si Italia, din Flandra si Lombardia, apoi si din alte tari ale Europei, matasuri fine si stofe grele, catifele tunse pe mai multe nivele, si brocarturi somptuoase, brosate cu fir de aur si argint, toate la un loc insumand un repertoriu ornamental fitomorfic dintre cele mai luxuriante.

Astfel, alaturi de stravechiul motiv al palmetei, cu toate variantele sale, foarte frecvente sunt vrejurile meandrice sau impletite, purtatoare de rodii si ananas, de frunze de acant si anghinare, precum si de numeroase motive florale, reprezentand garoafe, lalele, zambile, trandafiri, flori de lotus, de par, de rasura, de caprifoi, de gentiana etc. Adeseori, printre aceste ornamente vegetale, sunt presarate motive geometrice, simbolice si astrale, cum ar fi rozeta, rombul, cercul, crucea, steaua, soarele, semilunar, etc. Executate în fire policrome, acordate la natura câmpului ornamental, asemenea tesaturi aveau prin ele însele o mare valoare decorativa si erau destinate confectionarii vesmintelor aulice, acoperamintelor de pristol, de tetrapod si de morminte sau valurilor de tâmpla si poalelor de icoane.

Broderiile propriu-zise, în schimb, adica cele executate cu acul dupa modele desenate mai întâi pe cartoane, utilizau, ca suporturi, tesaturi monocrome, în special de matase, dublate cu pânzeturi tari, de cânepa si in, pentru a le conferi mai multa rezistenta. Primele stiri scrise despre existenta unor broderii liturgice românesti dateaza din vremea lui Vlaicu-Voda, care, printr-un document din 1374, oferea ctitoriei sale de la Vodita mai multe sate si unele privilegii, dimpreuna cu diverse obiecte de cult. Printre acestea din urma figureaza „o pereche de odajdii preotesti de matase, perdele de altar, de camba, (…) un epitrahil si rucavite cusute cu fir de argint”.

Nu stim cum aratau piesele mentionate, deoarece nici una din ele nu a razbit pana la noi, dar cele mai vechi broderii liturgice care s-au pastrat efectiv si integrale in patrimoniul tarii noastre sunt doar cu cativa ani mai târziu. Este vorba de un orar si o bedernita, aflate la Manastirea Tismana, ambele datate in jurul anului 1380; de un epitaf din 1396, descoperit in 1860 de Alexandru Odobescu la Manastirea Cozia, pastrat acum in colectia Muzeului de Arta al Romaniei; de o bedernita si un epitrahil din patrimoniul Manastirii Putna, datate spre sfarsitul secolului al XIV-lea; de un epitaf, provenind de la biserica Sfantul Nicolae din Radauti, databil in jurul anului 1400, si existent in prezent la Manastirea Sucevita.

Fiecare din aceste categorii de obiecte isi are iconografia sa consacrata, brodata cu fir de aur, de argint si de matase, pe suporturi de in sau de matase colorata, care formeaza de regula fondul compozitiilor, atunci cand broderia nu-l acopera integral. Uneori contururile personajelor si obiectelor reprezentate, cutele draperiilor si unele motive ornamentale sunt marcate cu succesiuni de perle veritabile, ceea ce le amplifica aspectul somptuar. Un loc aparte îl ocupa Epitaful principeselor Euthymia si Eupraxia de la Manastirea Putna, opera de provenienta sarbo-bizantina, datand sigur din a doua jumatate a veacului al XIV-lea, dar ajunsa la noi in imprejurari necunoscute. Unii cercetatori au inclinat sa atribuie acestei lucrari un rol determinant in evolutia stilistica a broderiilor moldovenesti din secolul al XV-lea, insa teza este greu de sustinut.

Broderia și biserica

Broderiile ajung la un stil canonizat din a doua jumatate a veacului al IX-lea. Repertoriul lor figurativ si ornamental sintetizeaza unitar traditii dintre cele mai indepartate, atat in timp cat si in spatiu. „Antichitatea elina se vadeste în constructia, just înteleasa din punct de vedere anatomic, a chipurilor atat de plastic desenate; în stilul draperiilor, care evoca expresivitatea sculpturii clasice; in euritmia atitudinilor si a miscarilor. Orientul aduce predilectia pentru luxul materialului si pentru hieratism, iar biserica impune inspiratia din izvoarele canonice si liturgice si totodata simbolismul” observa reputatul medievalist I. D. Stefanescu. Emotia privitorului, conchide savantul citat, se incheaga insa nu din receptarea detaliilor, ci „din intelegerea simbolului, din analiza logicii compozitiei, din perceperea expresivitatii integrale a unei asemenea opere”. Vesmintele si unele valuri liturgice, împodobite cu astfel de broderii, reprezinta, la rândul lor, sinteze înnoitoare si adaptari la cultul crestin ale unor piese mai vechi, laice si religioase, asemanatoare ca forme, dar cu functionalitati si semnificatii diferite, atestate in vremurile Vechiului Testament sau in antichitatea greco-romana. Incluse treptat în oficierea serviciului religios, principalele componente ale costumului sacerdotal sunt definitiv consacrate abia în secolul al XIV-lea, prin Constitutia patriarhului Pilotei al Constantinopolului, referitoare la ritualul îmbracarii lor. Piesele de baza ale acestuia sunt: stiharul, orarul, epitrahilul, rucavitele, felonul, sacosul, omoforul, bedernita si mitra, fiecare dintre ele avand intelesuri simbolice, destinatii precise, forme si decoratii figurative riguros reglementate, brodate in fire de aur, de argint si de matase colorata, batute frecvent cu margaritare si pietre pretioase. Ascendente istorice sau biblice pentru celelalte categorii de broderii religioase nu pot fi stabilite cu precizie. Epitafurile, aerele si pocrovetele, acoperamintele de pristol si tetrapod sau cele de morminte, spre exemplu, nu au „antecedente” vadite inaintea erei crestine. Testament ca mijloc de separare a „sfintei” de „sfânta sfintelor”, adica a naosului de altar, si care era alcatuita din torturi purpurii, stacojii si albastre, având ca unice decoratii pe ea chipuri de heruvimi. Procesul de maturizare a broderiei moldovenesti se produce in vremea lui Alexandru cel Bun si culmineaza, la câtiva ani dupa moartea batranului voievod, cu Epitaful egumenului Siluan, executat la Neamtu in anul 1437 si existent acum in colectia Muzeului de Arta din Bucuresti. Acesta este considerat o capodopera a genului, desavarsita sub toate aspectele de ordin compozitional, cromatic si tehnic, ceea ce presupune indelungate traditii locale, care nu se puteau perpetua si amplifica, pentru a culmina intr-o asemenea creatie, decat prin intermediul unor ateliere bine organizate, functionand, probabil, pe langa Curtea Domneasca de la Suceava si, mult mai sigur, in cadrul marilor manastiri ale vremii – respectiv Bistrita si Neamtu – care erau pe-atunci cele mai importante centre cultural-artistice din tara. Sa nu uitam, de asemenea, ca din scriptoriul Manastirii Neamtu iesise in 1429 faimosul Tetraevanghel al monahului Gavril Vrie, care a devenit ulterior prototipul tuturor manuscriselor miniate din vremea lui Stefan cel Mare, asa cum Epitaful egumenului Siluan va constitui in scurt timp prototipul uimitoarelor broderii moldovenesti din aceeasi epoca. Initiind un vast program constructiv, profan si religios, cu stralucite implicatii cultural-artistice, in continuitatea vechilor traditii autohtone, dar si cu largi deschideri catre marile fenomene artistice ale Europei, Stefan cel Mare ajunge treptat la inchegarea asa-numitului stil moldovenesc, care integreaza unitar elemente bizantine, gotice si renascentiste, intr-o viziune specifica spiritualitatii romanesti, nu numai in arhitectura vremii sale, cum se crede uneori, ci in toate manifestarile artistice. Odata cu intemeierea marelui complex monastic de la Putna, cea mai importanta ctitorie religioasa a gloriosului voievod, centrul de gravitatie al vietii cultural-artistice din Moldova se deplaseaza progresiv catre acest asezamant. Alaturi de scriptoriul manastirii, de scolile sale trilingve – greco-slavo-române – si de atelierele în care se executau valoroase argintarii si icoane, sculpturi în piatra si lemn, ia fiinta aici un puternic atelier de broderii, din care au iesit opere exceptionale, celebre azi în toata lumea pentru maiestria artistica, somptuozitatea, originalitatea si unitatea lor stilistica. Cea mai veche broderie romaneasca, impodobita cu asemenea portrete, a fost epitrahilul executat in 1427 din porunca lui Alexandru cel Bun si a doamnei sale Marina, continand la poale portretele acestor ctitori. Ajunsa la Staraia Ladoga si apoi la Muzeul Ermitaj din Leningrad, lucrarea s-a pierdut in timpul primului razboi mondial, fiind cunoscuta astazi numai dupa fotografii.

Broderia: Modele romanesti

Cele mai multe portrete ctitoricesti brodate dateaza insa din vremea lui Stefan cel Mare si se gasesc, in marea lor majoritate, la Putna. Tot aici s-au pastrat si primele nume de artisti – brodeuri romani cunoscute pana acum. Este vorba de monahii Zosima, Ioil si Mardarie, care si-au lasat semnaturile pe impresionanta Dvera de la 1510, executata din porunca lui Bogdan al III-lea, opera de o ingeniozitate unica in ansamblul artei medievale romanesti, care, alaturi de Acoperamantul de mormânt al Mariei de Mangop, de epitafurile, dverele si celelalte valuri liturgice lucrate din porunca lui Stefan cel Mare, se incadreaza cu cinste in circuitul celor mai de seama valori ale artelor aplicate universale. Evoluand, de-a lungul veacurilor, impreuna cu celelalte genuri artistice, broderiile, in general, sunt marcate succesiv de trasaturile specifice ale marilor stiluri si epoci creatoare, integrandu-se organic desfasurarii lor: de la clasicismul antic la elenism, iar de aici la bizantinism si la gotic, la Renastere si baroc, la neoclasicism si romantism etc. Din punct de vedere tehnic, specialistii au stabilit doua faze distincte in evolutia broderiei medievale romanesti, prima fiind cuprinsa intre veacurile XIV-XVII, „cand se coase in puncte foarte mici, cu fire de aur, de argint si de matase colorata”, iar a doua între secolele XVIII- XIX, „când firele de metal, adeseori si cele de matase, nu mai sunt cusute ci asezate pe traseu