Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,

Trei sunt marile alegeri in viata: alegerea de a primi darul vietii – nasterea, alegerea de a da viata- nunta pamanteana, legarea de „cel sortit” pentru a da nastere la prunci si alegerea de a ne intoarce la matrita cosmica, de a ne lasa reasimilati in ea, reformatati, in asteptarea momentului in care vom fi gata pentru urmatoarea intrare in scena, momentul cand „Ne-om insura/Cu-o fata de crai,/Pe-o gura de rai (…)/Stelele si luna/ ne-or tine cununa”, gata de a ne lasa „turnati” intr-o alta forma, la o alta scala, cu un alt inteles…Spirala infnita a ADN-ului nostru spiritual se oglindeste perfect in motivele de o simplificare la esenta imortalizate in lut de cultura Cucuteni sau de spiralele coborate la scara umana a ceramicii de Horezu.

Intr-o viata din ce in ce mai trepidanta si mai lipsita de consistenta, intoarcerea la traditii, intelegerea datinilor, asa cum s-au cristalizat si slefuit ele in timp, devine un instrument de supravietuire urbana.
A fost o vreme in care respectarea traditiilor tinea de igiena spiritului. O vreme in care lucrurile „savarsite”, ritualurile, aveau forta de a smulge potentialitatii o probabilitate si a o transforma in realitate, forta de a tese destine, de a lega carari, de a dezlega drumuri.

Motivele romanesti pastreaza in ele aceasta forta de o tulburatoare frumusete. Precum o scriere ritualica, semnele romanesti pot fi descifrate in mai multe chei. Unele facile, bazate strict pe frumusetea exterioara, altele profunde, dezvaluind legaturi invizibile intre forme, culori, personaje, deschizand porti nestiute catre memoria colectiva, catre un univers paralel.

Mitologia romaneasca este plina de fiinte fantastice ce populeaza o lume supranaturala la care accesul este ingradit de ritualuri dintre cele mai diverse. De la zona la zona, personajele se pot insa infatisa altfel, ca niste fapturi de nisip, niciodata pe deplin cunoscute. Au un chip si o mie de chipuri. Au o voce si o mie de voce. Au o poveste si o mie de povestiri.
Solomonarii, cei iubiti si temuri in egala masura, ielele ce farmeca si leaga in acelasi timp, ce protejeaza holdele si distrug campurile, blajinii ce protejeaza si au nevoie de protectie…

Ne-am străduit insa să rămânem fideli regulilor, nu excepţiilor şi, mai ales basmelor copilariei noastre.

Cocosul, cel care dezleaga noaptea de zi cu cantatul lui, cel care da ritm lumii satului arhaic romanesc este pastratorul „comorii” si vestitorul bogatiei. Basmele noastre vor pomeni nu de putine ori momentele cand ” a cantat cocosul de trei ori” , sau „dimineata, la cantatul cocosului”. ‘Punguta cu doi bani” poate fi asimilata unui „flaut fermecat” din folclorul germanic dar si unui „cantec al sirenelor” din mitologia greaca- o chemare irezistibila, dar nu una cu valente intunecate, ducatoare la pierzanie ci una luminoasa. Povestea noastra se va termina cu imaginea banetului ( de ce nu a aurului dacic?!?) a” movilei de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii” revarsat intr-o cascada de aur topit pe tolul asternut in mijlocul ograzii de catre Mosneag.