Broderia? O arta!

O definitie profana ar suna cam asa: Broderia este arta decorarii textilelor cu motive ornamentale cusute cu ata de diferite culori. Dincolo de aceasta definitie, broderia este o arta. Arta de a trece dincolo de imagini 2d, arta de a “picta” in relief, arta de a spune povesti nu cu vorbe ci cu… ata. Culorile, modul in care se aseaza, se intrepatrund, se completeaza atele in “dansul” lor, ajuta artistului precum cuvintele in gura povestitorului, sa creeze proiectii imagine in sufletul privitorului.

Broderia. Origini.brod-veche1

Broderia are origini foarte indepartate, ajungand la o vasta raspandire inca din antichitate. Exemplarele cele mai vechi, executate in tesaturi cu aplicatii de fibre organice, nu s-au pastrat, dar existenta, vechimea si repertoriul lor decorativ sunt atestate indirect. Se cunosc insa broderii datand din Egiptul Antic ( marturie stau ace de brodat descoperite in mormintele egiptene datand din acea perioada), a carei stralucire în primele secole ale evului mediu, argumentând fastul resedintei imperiale de la Constantinopol, din Epoca de Fier a Europei de Nord si din perioada Dinastiei Zhou din China antica ce ne intaresc convingerea ca tehnica broderiei a aparut atat din nevoia de consolidare a tesaturilor cat si din nevoia de a infrumuseta cu ornamente decorative materialele textile, menite a statuta si consolida pozitia sociala a celor ce purtau sau expuneau obiecte brodate. Mestesugarii acelor vremuri obisnuiau adesea sa brodeze cu fire de aur si argint, semne ale bogatiei si a rangului social.

Broderia. Limite geografice?

Pretutindeni pe glob broderia si-a marcat trecerea prin istorie. Grecii si romanii considerau mestesugul originar din Frigia. Textele vechi din Asia Mica vorbesc frecvent despre vesminte „lucrate cu iscusinta din fire de aur, de matase violeta, stacojie si visinie”. Nicaieri insa in lume broderia nu a atins amploarea luxurianta, sub raport cantitativ si ornamental, la care a ajuns în tarile Orientului, de unde a ajuns apoi a se revarsa abundent catre lumea mediteraniana, in ultimele veacuri ale antichitatii, si catre cea bizantina,
pe vremea lui Justinian si a urmasilor sai a ramas proverbiala. In Bizant se organizeaza primele faimoase ateliere de broderie, in ale caror “alambicuri” se distileaza tehnici de brodare si motive persane si siriene -mai ales-, impunatoare prin somptuozitatea si rafinamentul lor cromatic si de compozitie, poate de aceea si atat de costisitoare. Broderiile bizantine propriu-zise, lucrate pe suporturi de matase, ori cu fir de matase pe alte feluri de tesaturi erau relativ rare, asta pana in veacul al VI-lea cand ingeniosul monah alexandrin Cosmas Indicopleustes avea sa aduca în Europa oul miraculosului vierme de matase chinezesc si Bizantul avea sa dezvolte o productie proprie de fire, tesaturi si broderii de matase, în combinatii cu fire de argint si de aur, lucrate în diverse tehnici cu denumiri care mai de care mai speciale. De aici produsele si tehnologiile lor vor prolifera mai departe, în toate zonele de influenta ale culturii si artei bizantine, dimpreuna cu tipurile de vesminte aulice si eclesiastice, de valuri liturgice si profane, confectionate din ele, care au vehiculat, la rândul lor, un anumit repertoriu decorativ si iconografic, ce s-a impus treptat în toata lumea crestina.